Managementul de Proiect la Institutul de Leadership Păltiniș

Într-o lume în care perioadele de schimbare se suprapun și devin tot mai lungi, companiile trebuie să găsească echilibrul dintre cele două dimensiuni ale activității lor: (1) Operațiunile, care vizează exploatarea capacităților actuale pentru îndeplinirea obiectivelor, dar și (2) Proiectele, care adaugă valoare organizației prin explorarea de noi competențe. Cu alte cuvinte, ele trebuie să se concentreze simultan pe funcționarea organizației și pe schimbarea acesteia.[1]

Astfel, schimbarea organizației, prin derularea proiectelor, este dimensiunea esențială pentru viitorul companiei. Ea include toate inițiativele și programele strategice și tactice ale organizației. Schimbarea organizației se referă la inovare, transformare, agilitate și crearea de valoare pe termen lung.

Cu toate acestea, numai 8.5% din proiectele mari își ating ținta atât în privința costurilor, cât și în cea a termenului de livrare. Cu alte cuvinte, 91.5% depășesc bugetul alocat și întârzie livrarea! Pare neverosimil, dar acestea sunt rezultatele lui Bent Flyberg, care are în evidență o bază de date cu peste 16,000 proiecte! Mai mult decât atât, 99.5% dintre proiecte depășesc bugetul alocat, întârzie livrarea, aduc beneficii nesatisfăcătoare sau combină cei trei parametri.[2] Așa cum observă Flyvberg:

A face ceea ce ai spus că vei face ar trebui să fie ceva de rutină sau măcar ceva obișnuit dar nu se întâmplă astfel aproape niciodată.

Una din cauzele principale ale acestor eșecuri poate fi regăsită în afirmația „Fail to Plan… Plan to Fail!” Adeseori această afirmație îi este atribuită lui Benjamin Franklin, dar autorul este mai puțin important decât implicațiile lipsei de planificare! Dacă eșuezi în a planifica, nu faci altceva decât să iți planifici eșecul!

În acest context, la workshop-ul Managementul de Proiect, organizat la Păltiniș în 28-30 Martie 2025, am trecut în revistă și am aplicat în mod practic pașii de urmat pentru realizarea unui proiect, (re)descoperind astfel importanța unei bune planificări!

Temele abordate au vizat definirea proiectului și a managementului de proiect, dar mai ales aplicarea unor instrumente concrete în fazele managementului de proiect: Inițiere, Planificare, Execuție, Monitorizare & Control și Finalizare.

Programul Managementul de Proiect a oferit o oportunitate valoroasă de a învăța și de a aplica concepte esențiale pentru succesul proiectelor. Prin abordarea practică și folosirea studiilor de caz, participanții au reușit să înțeleagă mai bine provocările întâmpinate în gestionarea proiectelor și să dezvolte abilități concrete de planificare și execuție. Importanța unei planificări riguroase a fost subliniată pe parcursul întregului training, reafirmându-se că succesul în domeniul proiectelor depinde în mare măsură de pregătirea și organizarea prealabilă.

Mulțumim tuturor celor implicați pentru contribuția adusă la această experiență de învățare, și mulțumim facilitatorului Adrian Hudulin (www.train2excellence.ro)!

Vă așteptăm cu drag la următoarele programe ale Institutului de Leadership Păltiniș!

[1]  https://hbr.org/2021/11/the-project-economy-has-arrived

[2] Bent Flyvberg și Dan Gardner, Cum se fac lucrurile mari, București, Publica, 2023, p 24-25.

Contact